Biserica ne învață că cel care cere, primește. Ne place acest principiu și l-am adoptat cu toții încă din copilărie pentru că ne încurajează să cerem și noi daruri peste daruri Tatălui ceresc. E simplu: identific ce îmi lipsește, formulez o solicitare și aștept să primesc. Poate de aceea avem și noi întotdeauna un bănuț pus deoparte pentru cei de la ușa bisericilor care ne solicită mărinimia și totodată își revendincă dreptul de a primi. Și bine facem dacă nu trecem indiferenți pe lângă ei, căci din porunca dumnezeiască facem aceasta. Există o naturalețe a acestei dinamici pe care o regăsim nu doar în relația noastră cu Dumnezeu, ci peste tot în lume: în relațiile cu semenii, în natură sau chiar în viață de zi cu zi, căci existența noastră are la bază acest balans al cererii și ofertei, unde un deficit al cuiva se compensează printr-un surplus al altcuiva.
Putem observa astfel că, în general, schimbul este declanșat de cerere, care vine și reclamă o soluționare, căci cel care cere, primește. Dar ce se întâmplă cu cei care nu cer? Cei care au nevoi, necazuri și dureri, dar nu dau glas acestor lipsuri? Cei care își trăiesc suferința în spatele ușilor închise, nu în afara lor; în odaia inimii lor, iar nu în piața publică? Cu gândul la astfel de oameni am pornit activitatea Grupului de Ajutorare “Sfânta Xenia și Sfinții Trei Ierarhi”, dorindu-ne să îi găsim și să ne bucurăm de ei ca de o comoară neprețuită.
Apoi, odată găsiți, cred că este important să îi înțelegem și să ne întrebăm de ce nu cer. Poate din lipsă de speranță sau pentru a nu fi o povară pentru alții? Sau pentru că se tem că, cerând, vor fi degradati în ochii noștri, ai celorlalți? Oricât de mari ar fi nevoile materiale, nevoia de a-ți păstra demnitatea primează pentru acești oameni care sunt obișnuiți să ceară ajutorul lui Dumnezeu, dar nu și semenilor. Dar de ce oare unii oameni ar consideră nedemn să ceri și să primești ajutor de la prieteni, vecini, cunoștințe sau chiar necunoscuți? Oare la fel am considera și noi dacă viața ne-ar aduce într-o astfel de situație? Ne-am ascunde strâmtorarea față de apropiați și ne-am simți rușinați de necazul nostru? Sau am apela cu pace și încredere la cei din comunitatea noastră, fără teama de a fi judecați? O posibilă cauză pentru care am ajuns să echivalăm dificultățile financiare cu o știrbire a demnității umane poate fi faptul că noi, ca societate, sau mai restrâns, ca creștini, nu mai știm cum să dăruim. A dărui este, dacă nu o artă, cel puțin un meșteșug al iubirii care are ca scop înmulțirea bucuriei de ambele părți. Când facem un cadou cuiva, alegem darul în funcție de ce credem că i-ar plăcea sau l-ar face să zâmbească. Dacă ne vom obișnui să dăruim celor nevoiași la fel ca celor din casa noastră vom reuși nu doar să restaurăm demnitatea acestor oameni, dar vom învață și cum să primim ajutor noi înșine de la semenii noștri, fără a ne simți înjosiți. Vom învața să dăruim și să primim cu fața senină și cu pace în inimi.
Ne dorim ca activitatea grupului “Sfânta Xenia și Sfinții Trei Ierarhi” să fie o oportunitate de a aduce împreună generozitatea comunității noastre și nevoile celor care nu cer de la oameni, ci de la Dumnezeu. Tocmai de aceea suntem încredințați că cei pe care ni i-am făcut prieteni în acest an sunt puși în calea noastră de către Dumnezeu, care mereu ne împlinește nu atât cererile noastre, de multe ori greșite, cât cele știute de El, în atotputerea Sa, că ne sunt de folos.
Așadar, pe noi ne găsești și prin intermediul:
● E-mail la: vestibune.podcast@gmail.com,
● Facebook @vestibune.podcast,
● Instagram @vestibune.podcast și
● YouTube: Vești Bune - un podcast despre liniștea Duminicii
Note:
Autor: Andana Cociș
Foto credits: Andana Cociș (Galbena gutuie)
