Rugăciunea este o respirație a sufletului, despre care nici nu știm, de multe ori, că ar putea respira. Dar când începem să rostim Rugăciunea, ne dăm seama că sufletul nostru stătea surghiunit și îmbâcsit, asemenea unui covor prăfuit, uitat în podul casei de la țară. Astfel, pomenind neîncetat numele Domnului, șoptind Rugăciunea, sufletul se scutură de anonimat și uitare, începe să trăiască și mai ales să lumineze, pentru că, nu-i așa, Domnul este Lumina lumii (Ioan 8,12).
Autor: Tudor-Călin CIOCA
Text: Valeriu R. BOB
