March 12, 2025

Bucuria de a sluji - ediția a treia

Bucuria de a sluji - ediția a treia

Cu darul Domnului, sâmbătă 18 ianuarie 2025, în ziua de prăznuire a marilor păstori și gânditori alexandrini, Atanasie și Chiril, am organizat la Paraclis ediția a treia a simpozionului nostru „Bucuria de a sluji”, simpozion care dorește să păstreze vie imaginea și memoria preotesei Juliana Schemann, dar si a altor femei minunate, care, cu multă discreție, i-au urmat Domnului de-a lungul vieții lor.

Simpozionul s-a desfășurat cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a oficiat și Dumnezeiasca Liturghie, alături de alți părinți invitați.

 În cadrul simpozionului, am avut mai multe invitate care ne-au împărtășit din propria lor bucurie de a sluji:

- dna înv. Cosmina Tămaș, cea care a prezentat cartea „Șapte sfinte. Conversații cu Sfinte și prietene”, care a și apărut, între timp, la Editura Renașterea.

- dna av. Sonia Moscovits, cea care a vorbit despre modelul și personalitatea maicii Gavrilia, precum și de urmarea acesteia în cotidianul clujean;

- Roxana și Antonia, cele două voci sensibile ale grupului vocal Synavlia, care         ne-au relatat despre ce înseamnă să-i cânți Domnului, așa cum doar ele reușesc să o facă;

Îi mulțumim Domnului pentru această zi frumoasă și binecuvântată, care ne-a dăruit bune nădejdi pentru anul care ne stă înainte!

 

Dă-ne de veste ce părere ai!

Dacă vrei să ne lași un gând despre emisiuni, poți să înregistrezi mesajul tău apăsând semnul mov de microfon aflat în colțul drept din josul paginii noastre web www.vestibune-podcast.ro. Dacă îți place mai mult să scrii, mesajele tale pot ajunge la noi prin intermediul adresei de email: vestibune.podcast@gmail.com. Iar dacă vrei să afli mai repede când apare un nou episod, te poți abona la mailing list-ul de pe această pagină sau la canalul Vești Bune disponibil pe YouTube sau pe cele mai populare media play-ere, cum ar fi Apple Podcasts, Google Podcasts, Spotify, Podchaser ș.a.

 

Așadar, pe noi găsești și prin intermediul:

·       E-mail la vestibune.podcast@gmail.com,

 ●       Facebook @vestibune.podcast,

●       Instagram @vestibune.podcast și

·       YouTube: Vești Bune - un podcast despre liniștea Duminicii

 

 

Realizatori: Pr. Radu Bob, Maria Bob

Invitate:  Cosmina Tămaș, Sonia Moscovits, Synavlia     

Muzica: Peaceful sleep, Zakhar Valaha

Imagine: Ionuț Chifa

Chapters

07:01 - Cosmina Tămaș

29:29 - Sonia Moscovits

42:26 - Synavlia

01:01:36 - PS Benedict Bistrițeanul

PS Benedict Bistrițeanul Profile Photo

PS Benedict Bistrițeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Cosmina Tămaș Profile Photo

Cosmina Tămaș

Învățătoare

Pornită la drum ca profesoară de religie, fiind ea însăși autoare de carte pe parcursul călătoriei ei, Cosmina Tămaș a revenit la un punct de plecare al vieții ei, fiind acum învățătoarea unor copiii minunați. Și încă ce învățătoare! Una ale cărei merite sunt recunoscute public prin premii precum cel de Învățător de nota 10 oferit în urmă cu câțiva ani de Asociația Femeilor de Afaceri Clujene, dar mai ales privat de copiii în care sădește dragostea de Domnul, de lectură, de apreciere a frumosului în ei înșiși, în lumea care îi înconjoară și în oamenii pe care îi au alături.

Roxana Chicidea Profile Photo

Roxana Chicidea

Soprana

M-am născut pe 17 mai 1999 în orașul Câmpeni, județul Alba. Am început studiile muzicale în particular încă din liceu iar în 2017 eram deja intrată la conservator la clasa de canto clasic. După terminarea facultății am fost angajată în corul Filarmonicii de Stat Transilvania la partida de sopran unde activez până în prezent. Crescută de mică în sânul bisericii și cântând în cor, mi-am dorit să fac același lucru și la Cluj, iar Dumnezeu a avut grijă să îmi scoată oamenii potriviți în cale. Așa i-am cunoscut pe Antonia și pe Gabriel iar împreună am înființat Grupul Vocal Synavlia la care ulterior s-a adăugat și tenorul Ovidius Siclovan. Împreună ne străduim să avem o activitate muzicală cat mai bogată, ținând aproape de biserică si de Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, pe care îl simțim ca pe un părinte protector și iubitor. Mulțumim bunului Dumnezeu pentru purtarea de grijă și pentru tot ajutorul.

Sonia Melania Moscovits Profile Photo

Sonia Melania Moscovits

Sonia Moscovits este avocat definitiv in Baroul Cluj si mama a doi copii minunati.
In cautarea bucuriei si iubirii, dorind sa daruiasca si sa se daruiasca si-a gasit implinirea in lectiile de educatie juridica predate copiilor din scoli si licee.
Ii place muntele, iubeste copiii si cartile si in timpul liber gateste cu pasiune.

Antonia Cenușă Profile Photo

Antonia Cenușă

Artist liric

Absolventă a Academiei de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și angajată în Corul Filarmonicii de Stat Transilvania, Antonia simte adevărata bucurie fiind mămică, soție și altista Grupului Vocal Synavlia. Slujește lui Dumnezeu cu bucurie prin cântec, dorind să creeze emoție și o experiență în care actul artistic să se transforme în rugăciune pentru oricine o ascultă.