Pârga Roadelor - partea I

”...am adus pârga roadelor din pământul pe care Tu, Doamne, mi l-ai dat din pământul unde curge lapte și miere. Să pui roadele acelea înaintea Domnului Dumnezeului tău, să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău. Și să te veselești de toate bunătățile ce Domnul Dumnezeul tău ți-a dat ție și casei tale; dar să se veselească și levitul și străinul care va fi la tine.” (Deuteronom 26, 10-11).

Eu sunt Maria de la Vești Bune și mă bucur de soarele domol de toamnă, care, la apus, conturează dealurile pline de poame coapte, de ultimii baloți de fân lăsați la uscat pentru ca toți copiii să se poată urca pe ei și să muște dintr-o pară mustind de dulceața adunată de prin primăvara în care au trecut peste floarea ei albinele cu perișorii plin de polen auriu. De aici, de pe un balot din livada cu pere și gutui parfumate, vreau să vă povestesc ce s-a întâmplat la finalul săptămânii trecute, când am avut privilegiul de a găzdui un eveniment de sezon la Capela noastră, denumit chiar așa, Sărbătoarea Pârga Roadelor. În prima lui zi de existență, în care am cinstit Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, am sărbătorit și Ziua Internațională a Vârstnicilor.

Păstrători ai tradițiilor, curatori ai muzeului nesfârșit al naturii aflate în veșnică schimbare, îndrumare vii de viață sănătoasă – atât trupească, cât și spirituală, părinții, bunicii și străbunicii noștri sunt în continuare izvoare de creativitate, de inspirație și de drag nespus pentru valori, istorie și credință. Episodul de astăzi este un simbol al recunoștinței pe care le-o purtăm.

Primul pe care îl invităm să vă împărtășească din creativitatea sa este dl ing Laurențiu Runcan, care prin poezia lui ne duce într-un sat din miezul Ardealului unde timpul a încremenit într-o ciclicitate livrescă din vremea lui Coșbuc. Deși satul din poezia dlui Rucan e numit, tablourile înfățișate ar putea la fel de bine aparține oricăruia dintre satele în care ne refugiem în sufletele noastre, atunci când avem nevoie de un licăr de soare pe pârâul care curge în spatele crângului în care alergăm după fluturi.

Și, da, ne-am amintit și de cei dragi care ne veghează prin rugăciuni dintr-o altă lume.

Când l-am auzit pentru prima oară vorbind pe dl Augustin Cosma, mi-a venit în minte celebrul personaj Alfred P. Doolittle, în versiunea lui Alan Jay Lerner, plin de umor și înțelepciune. Dl Cosma e o enciclopedie a plantelor și a beneficiilor pe care le putem obține de la fiecare dintre ele. În cele ce urmează, îl veți asculta rostind câteva gânduri despre viața sănătoasă.

Auzindu-l vorbind pe dl Cosma, mi-am amintit de introducerea la cartea Brațele părintești a PS Benedict Bistrițeanul, în care pr Adrian Podaru istorisea un episod similar despre cum o persoană de la biserica dumnealui îl surprinde prin înțelepciunea de-a dreptul teologică de care dă dovadă.

Ultimul pe care îl veți audia în această seara e cel căruia toți îi spunem Unchiu... Dl învățător Ioan Niloș, la 91 de ani, se roagă și filosofează, făcând să ne vibreze și inimile și sufletele. O să auziți în vocea lui toată emoția pe care o simte în fața icoanelor Domnului și a Maicii Domnului, dar și a icoanelor din amintirile pe care le are despre mama și soția lui și despre care e bucuros să povestească tuturor celor care îl vizitează. La fel de bucuros e să vă împărtășească din ultimele lui lecturi din și despre Valeriu Anania, Pr Arsenie, Pr Ionuț Butoiu, Patriarhul Pavle al Serbiei sau Sfântul Ioan Maximovici și să vă citeze din oricare din Acatistele pe care le face.

Ce încheiere mai bună decât un gând de iubire dintr-o amintire la fel de prezentă și azi! Lăsându-vă cu rugăciunile Unchiului în inimă, cobor de pe balot și merg și eu la culcare, ascultând cum frunzele din livadă își zic propria rugăciune și șoptesc despre bucurie. Bucurie vă doresc și vouă, căci ea e cea mai serioasă îndeletnicire a Cerului.