Author
Pasionat de linii drepte și fascinat de spații virtuale, părintele Radu V. Bob a ales, la un moment dat, să caute mai departe, dincolo de ele.
De ce oare? Pentru că a înțeles că cea mai solidă calitate a unui inginer este Curiozitatea, acea dorință de a înțelege, de a căuta soluții sau de a pătrunde în spații noi, explorând curajos zone “where no man has gone before”! Da, ați înțeles bine, un strop de Picard mai este în fiecare dintre noi.
Și, urmând gândurilor unui alt „amiral” celebru, pe numele lui Alexander Schmemann, a ales un tip diferit de navă, care străbate nu doar galaxii îndepărtate, ci ajunge mai departe, până în quadrant-ul Serafimilor spre care Warp speed-ul este inutil și teleportarea nu funcționează, dar a cărui Lumină atrage tainic și al cărui miros de tămâie aprinsă linișteste.
Și totuși, cum se ajunge acolo, vă veți întreba? Surprinzător, mai simplu și mai rapid decât ați putea crede: totul începe cu o prescură proaspătă, peste care se odihnește una dintre cele dintâi raze ale dimineții.
Și mai departe? De aici, va lăsa Curiozitatea voastră să înceapă să descopere…