Bine ați venit pe website-ul podcast-ului: Vești Bune - un podcast despre liniștea Duminicii
Sept. 7, 2022

Tu ești... Casiana

Tu ești... Casiana

Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă”.

 

Cântarea Casianei, cel mai cunoscut imn al Sfintei Casiana, se cântă o singură data în an, în Miercurea Mare, și se referă la Evanghelia după Matei 26, 6-16 (versete care se citesc în Vinerea Mare) în care o femeie a cumpărat un alabastru cu mir și a uns picioarele Mântuitorului cu părul capului ei, în semn de pocăință. Cântarea Casianei este singurul imn compus de o femeie care se cântă în cadrul Sfintei Liturghii. Tradiția spune că versul „Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns” ar aparține Împăratului Teofil care, în timpul unei vizite la mănăstirea la care era Casiana, a găsit doar pergamentul pe care ea scrisese o parte a acestui imn, ca mai apoi să se ascundă la auzul apropiatei vizite a Împăratului.  

 

Sfânta Casiana a fost stareță de mănăstire, dar și una dintre cele două femei imnograf care și-au semnat compozițiile cu propriul nume, creând astfel mai multe imnuri liturgice[i]. Casiana fusese o femeie de viță nobilă, recunoscută pentru frumusețea și istețimea ei, dar ale cărei convingeri religioase au determinat-o să-i răspundă înapoi Împăratului iconoclast Teofil. Îndrăzneala ei a făcut ca Împăratul să o aleagă pe Sfânta Teodora de soție, ironic fiind faptul că Teodora a rămas cunoscută în istorie cu supranumele de Împărăteasa Icoanelor[ii]

 

Sfânta Casiana este sărbătorită în 7 septembrie și este ocrotitoare a cântăreților, psalților și imnografilor, alături de alți sfinți, precum Sfântul Roman Melodul, Sfântul Ioan Damaschin ș.a.

 

Traducerea și lectura: Maria Bob

din You are Cassiana, from Melinda Johnson et all. (2020) Seven Holy Women: Conversations with Saints and Friends, Chesterton: Ancient Faith, Ebook by BrightWingMedia, loc. 308-367.

 

Muzică: Romantic Melody de Zakhar Valaha.

 

 [i] https://www.xcsaviour.com/event/st-kassiani-the-hymnographer/
[ii] https://holytrinitynr.org/online-resources/hymn-of-kassiani

Emanuil Bogătean Profile Photo

Emanuil Bogătean

Teolog de formare, IT-ist de profesie și cabanier de weekend

În timpul săptămânii, Emanuil face coduri pentru o diversitate de lucruri. La finalul ei, uneori se plimbă pe munte cu familia lui și cei doi căței pe care ei îi au, alteori îl coboară cu mulți kilometri pe oră pe biciclete. Îi mai place și să meșterească diverse obiecte din lemn, să gătească minunății la grătar și, mai ales, să cânte la biserică.