Sfinții, atunci când ne văd, nu se uită la umbrele și petele de rugină sufletească care ne întristează, ci la Cerul albastru și senin de dincolo de ele, zidit în noi de la Creație, după cum ne învață și părintele nostru, Sf&a…
Adâncimile inimii sunt nesfârșite, doar să dorim să coborâm, asemenea unor speologi care aleg să coboare în străfundurile pământului. Dar nu vom folosi acea coardă colorată de poliamidă, cu carabiniere solide, ci funia …
A trăi frumos este o direcție de drum pentru orice următor al Domnului pe cărările Vieții, fie de aici, fie de Dincolo. Căci Viața una singură este, despărțită de un râu mare, asemenea bătrânului Amazon, care se traversează cu o barcă nu…
Cămara cerească este acel loc lăuntric, din inima noastră, din sinele nostru, unde ne putem întâlni cu Domnul. Este de altfel, primul loc de întâlnire cu El, din care se desprind apoi toate celelate. Probabil că din acest mot…
Prescura, acea pâine binecuvântată, ne aduce Viața Cerului printre noi, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, ajutându-ne astfel să străbatem marea uneori (prea) învolburată, a vieții de fiecare zi.
Multă bucurie ascundea Cuviosul în plasele acelea de rafie, din care scotea apoi daruri alese: cuvinte de binecuvântare, bănuți la ceas de necaz, „medicamente” speciale care tămăduiau boli neștiute și mai ales mâng&acir…
Postul nu vorbește despre legume în loc frigărui și de margarină în loc de unt, cum preponderent tindem noi să credem, ci despre curățirea de „grăsimile” nedorite ale minții și ale sufletului!
Veșnic necunoscut, privit în general cu circumspecție, mâine poate deveni cu adevărat al nostru, dacă i-L dăruim Domnului.
Ieșim din labirinturile sufletești în care ne zbatem, ceas de ceas, doar atunci când credem Călăuzei noastre, când conștientizăm că singuri nu putem face nimic (conf. Ioan 15, 5).
Bucuria cea adevărată este un dar de Sus, nu este nicidecum o stare dobândită prin atingerea unor parametri (cvasi)esențiali, cum ne imaginăm noi de obicei. Este „charis”, harul, după cuvintele aceluiași părinte A.