„Ceea ce este ochiul pentru trup, aceea este mintea pentru suflet”, ne zice Ioan Damaschinul, dogmatistul Bisericii lui Hristos. Și tocmai din acest motiv, trebuie să ne folosim de filtrul minții pentru a superviza atent orice fel de g&a…
Rugăciunea cea mai bună este cea care se așează, cu toată convingerea, în viața ta. Așa după cum, o fată frumoasă și nesofisticată devine, după o vreme, stăpâna a casei tale, tot așa și o rugăciune simplă și discretă devine în timp…
După cum și într-un tribunal pământesc avem nevoie de avocat, de martori buni, pentru a-l convinge pe cel care judecă să se aplece cu empatie asupra noastră, tot așa va fi și Acolo. Să ai „o mie de guri” care să te apere, să …
Iubirea Sfântului Antonie este una într-aripată, căci a urcat cu ea până în Cerurile Cerurilor, spre amețitorul tron al Dumnezeirii. Iar frica de înălțimi, cea care ne încearcă pe mulți, a rămas jos, sub fâl…
Urmând sensibilei abordări a marelui teolog capadocian, trebuie să ne străduim să devenim pictori de frumos și nu pictori de abstract sau de absurd. Ci trebuie ca în sufletul nostru să pictăm cu cele mai frumoase carioci Posca, pe care l…
Gândul din inimă.... este o provocare această expresie, pentru că noi asimilăm gândirea „mușchiului” numit creier, dar Părinții vorbesc despre gânduri ca fiind în/din inimă - ele coboară probabil, pe o scară rulan…
Ziua pocăinței este întotdeauna astăzi.... pentru că mâine, pentru ea, nu există. Așa cum nu există o fărâmă de lumină în bezna abisală a peșterii Avenul de sub Hornurile Grindului (cea mai adâncă peștera a țării, din m…
Minunea veșnică este Iubirea din Cer, cea care se revarsă neîncetat peste sufletele și viețile noastre, transformându-ne din străini în prieteni, din dușmani în frați, din umbre în sclipiri de văzduh. Iar Domnul, Cel ca…
Aceasta caută Domnul, bucuria simplă și firească, pe care o resimțim și noi în acele lucruri mici sau momente aparent neînsemnate: o mămăligă cu brânză într-o seară friguroasă, gătită pe soba magică a bunicii, în care t…
Să dăruim Bucurie... o nouă provocare pentru luna plină de cadouri, care ne stă înainte. Dincolo de cumpărături ambalate frumos și colorat, putem să ne oprim asupra acestui cadou rar și plin de substanță - Bucuria - după care sufletul nostru t…